Muzeul Banatului Montan, Reşiţa invită publicul interesat să ia parte la lansarea volumului „O istorie a Banatului. Compendiu”, Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2023 care va avea loc luni, 20 noiembrie, ora 11, în prezența unora dintre autori.

Mai multe instituții de profil și-au dat concursul la realizarea acestui proiect: Academia Română, universități, muzee și biblioteci din Cluj-Napoca, Sibiu, Arad, Timișoara și Reșița. 16 autori au conlucrat să valorifice informații esențiale asupra istoriei Banatului și să le aducă în fața publicului larg cu scopul declarat de a evidenția evoluția unei regiuni geografice într-o provincie cu identitate (multi) etnică, și (multi) confesională, (multi) culturală, politică și economică.

Coordonat de prof. univ. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române și prof. univ. Rudolf Gräf, acest volum este o premieră în materie de istoriografie a provinciei. Cu toate că istoricii bănățeni au încercat încă din anii 1990 să realizeze o asemenea carte, timpul ei a venit doar acum. Volumul este o prezentare amplă a istoriei Banatului, din Preistorie și până în contemporaneitate, fiind prezentate sintetic momentele reprezentative din trecutul provinciei.